12 octombrie 2024, 5:48

Oțel produs fără cărbune? Da, se poate!

Prima livrare la nivel mondial de „oțel verde” produs fără utilizarea cărbunelui a avut loc în Suedia. Compania suedeză Hybrit a realizat această performanță pentru producătorul de camioane Volvo AB, ca o încercare înainte de producția comercială în 2026.

Producția de oțel cu cărbune reprezintă aproximativ 8% din emisiile globale de gaze cu efect de seră. Hybrit a început operațiunile de testare la fabrica sa pilot pentru oțel verde din Luleå, în nordul Suediei, în urmă cu un an. Firma își propune să înlocuiască tot cărbunele de cocsificare, necesar în mod tradițional pentru fabricarea oțelului pe bază de minereu, cu energie electrică regenerabilă și hidrogen. Hidrogenul este o parte esențială a planului Uniunii Europene de a atinge până în 2050 emisii nete de gaze cu efect de seră.

Hybrit este deținută de SSAB, care este responsabilă de 10% dintre emisiile de dioxid de carbon din Suedia și 7% din Finlanda.

O altă întreprindere de oțel verde, H2 Green Steel, intenționează să construiască o fabrică de oțel fără combustibili fosili în nordul Suediei, inclusiv o instalație de hidrogen durabil, cu producție începând cu anul 2024.

Foto: Hybrit (via The Guardian)


Creator flexibil de conținut, comunicator cu experiență jurnalistică și cunoscător al tehnologiilor digitale. Detalii pe blog-ul personal și pe LinkedIn.

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol