13 decembrie 2024, 1:39

Cercetătorii vin cu o inovație: Cum pot bacteriile elimina microplasticul

Cercetătorii au descoperit că o bacterie poate fi folosită pentru a elimina microplasticul.

Este vorba despre oamenii de știință de la Universitatea Politehnică din Hong Kong. Aceștia arată că bacteriile se grupează împreună în mod natural și se lipesc de suprafețe, formând astfel o substanță adezivă numită „biofilm”. Astfel, experții doresc să folosească această proprietate a bacteriilor și să creeze plase cu care să captureze microplasticul din apele poluate.

Citește și: Microplasticul, spaima mediului: A ajuns să circule prin atmosferă!

Pseudomonas aeruginosa

În acest context, cercetătorii au creat un biofilm dintr-o bacterie numită Pseudomonas aeruginosa, capabilă să imobilizeze și să încorporeze microplasticele care plutesc în apă. Benzile astfel formate colectează microplasticul și îl fac să se scufunde în adâncul apei. Apoi, grație unui mecanism de capturare și eliberare, folosind o genă de dispersie a biofilmului, cercetătorii pot desprinde microplasticele din capcanele bacteriilor și le pot recicla.

„Aceasta este o aplicare inovativă și captivantă a ingineriei biofilmului pentru a rezolva criza poluării cu plastic”, a spus Joanna Sadler, cercetător la Universitatea din Edinburgh pentru The Guardian.

Citește și: Măștile chirurgicale contribuie la poluarea cu microplastice

O soluție cu potențial

„Una dintre cele mai mari provocări pe care le ridică microplasticul este capturarea unor particule atât de mici astfel încât să poată fi distruse și eliminate din mediu. Liu (n.r. Sylvia Lang Liu, autoarea studiului) și colegii săi au găsit o soluție elegantă la această problemă, care are potențialul de a fi dezvoltată în viitor într-o tehnologie reală de tratare a apelor uzate”, a mai explicat aceasta.

Cu toate acestea, metoda a fost analizată doar în laborator, dar nu în ocean sau în canalizare, iar bacteria folosită poartă de multe ori boli periculoase pentru oameni și probabil nu va putea fi folosită în proiecte la scară largă. Totuși, cercetătorii sunt optimiști că metoda poate fi replicată pentru a găsi bacterii naturale care formează biofilm direct în canalizare sau în alte medii apoase.

Sursă foto: wcwc.ca


RELATED POST

COMMENTS ARE OFF THIS POST