13 octombrie 2024, 18:59

Uniunea Europeană acuză România și alte țări că nu combat suficient poluarea

Comisia Europeană a trimis României o scrisoare de punere în întârziere (infringement), prin care-i cere să-şi aducă legislaţia naţională în linie cu Directiva UE privind emisiile industriale. Scrisoarea reprezintă deschiderea formală a procedurii de infringement (constatare a neîndeplinirii obligațiilor), care informează că activităţile industriale au un impact semnificativ asupra mediului. Directiva 2010/75/UE privind emisiile industriale are drept obiectiv prevenirea şi reducerea emisiilor industriale dăunătoare în UE, promovând în acelaşi timp utilizarea tehnicilor care reduc emisiile poluante şi sunt eficiente în ceea ce priveşte energia şi resursele. România are la dispoziţie două luni pentru a remedia deficienţele identificate de Comisie.

Slovacia, Germania și Slovenia, luate în colimator

Comisia Europeană a declarat că dă în judecată Slovacia pentru încălcarea de ani de zile a limitelor legale în materie de poluare a aerului și a demarat acțiuni judiciare împotriva Germaniei și Sloveniei pentru că nu au respectat conservarea naturii și tratarea apei.

Comisia a adus Slovacia în fața instanței pentru încălcarea limitelor UE de particule fine în fiecare an din perioada 2005-2019, cu excepția anului 2016, în Banskobystricky kraj, o regiune muntoasă din centrul Slovaciei. Orașul estic Kosice a încălcat limitele în fiecare an în perioada 2005-2019, cu excepția anilor 2015 și 2016, a spus comisia. Eforturile Slovaciei de a remedia problema nu au reușit să reducă poluarea în conformitate cu limitele legale sau să minimizeze durata încălcărilor.

Comisia a dat în judecată și Germania pentru un eșec „general și persistent” de a produce suficiente planuri de conservare pentru mai mult de 4.000 de situri naturale importante. Slovenia a fost pusă sub acuzare pentru că nu a tratat în mod corespunzător apele reziduale din patru orașe înainte de deversare.

Dacă vor fi găsite vinovate, Slovacia, Slovenia și Germania se vor alătura unei liste cu țări vinovate de poluarea ilegală a aerului, inclusiv România, Italia și Suedia. Nerespectarea regulilor ar putea face ca aceste țări să se confrunte cu acțiuni legale suplimentare din partea UE, pentru a impune sancțiuni financiare.

Poluarea aerului în Europa s-a diminuat în ultimul deceniu, dar rămâne cel mai mare risc pentru sănătatea mediului pe continent. Poluarea cu particule fine a provocat 379.000 de decese premature în UE în 2018, potrivit Agenției Europene de Mediu.


Creator flexibil de conținut, comunicator cu experiență jurnalistică și cunoscător al tehnologiilor digitale. Detalii pe blog-ul personal și pe LinkedIn.

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol