29 martie 2024, 10:52

Prima gamă de betoane verzi în România, lansată

Prima gamă de betoane verzi din industria materialelor de construcții din România a fost lansată de Holcim România.

Este vorba despre ECONCEPT. Acesta are la bază trei direcții complementare: ECO Soluții(produse și soluții verzi, cu amprenta scăzută de CO2), ECO Servicii (consultanță și instrumente pentru construcția de proiecte sustenabile) și ECO Scor (evaluare și certificare a performanțelor climatice a produselor din portofoliu).

În acest context, Holcim anunță lansarea unor noi servicii de specialitate în domeniul construcțiilor verzi:

  • Servicii de consultanță ECO, care facilitează tranziția către construcțiile sustenabile și susțin reducerea emisiilor de CO2 și economia circular;
  • Timbrul ECO – sistem de evaluare și transparență introdus de Grupul LafargeHolcim. Acesta indică amprenta de CO2 a produselor Holcim, precum și conținutul de material reciclat, fiind folosit numai pentru produsele cu performanțe climatice superioare (emisii CO2 reduse cu minimum 30% și/sau minimum 20% conținut de material reciclat);
  • Eticheta Verde – sistem de auto-evaluare transparentă a performanțelor climatice a produselor Holcim fabricate în România, care indică procentul cu care sunt reduse emisiile de CO2 față de valoarea de referință la nivel UE.

„Acest nou model de afaceri este rezultatul eforturilor noastre de peste 20 de ani în direcția sustenabilității, timp în care am investit în tehnologii de ultimă generație, în cercetare și inovare, aspecte care au dus la modernizarea fluxului de producție și, respectiv, la îmbunătățirea gamei de soluții și produse. Totodată, prin ECONCEPT, ne asumăm rolul pe care îl avem în combaterea schimbărilor climatice și conducem tranziția către construcții sustenabile în România, având alături sprijinul partenerilor din zona de proiectare și din sfera academică”, a declarat Bogdan Dobre, CEO Holcim România & Market Head Moldova.

La nivel local, noile obiective de sustenabilitate au la bază trei piloni de acțiune: reducerea de CO2, recuperarea printr-o economie circulară și inovarea la nivel de soluții și produse. Acțiunile companiei se concretizează prin scăderea constantă a amprentei de CO2 a produselor, înlocuirea treptată a combustibililor fosili cu alte resurse reciclabile, precum și prin dezvoltarea și digitalizarea continuă a produselor și soluțiilor Holcim.

Sursă foto: zf.ro.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol