17 aprilie 2024, 16:36

Penny Otopeni, desemnat cel mai sustenabil proiect din Centrul și Estul Europei

Penny Otopeni a fost desemnat cel mai sustenabil proiect finalizat în 2020 în Centrul și Estul Europei, potrivit green-report.ro.

Astfel, în cadrul ediției din 2021 a Breeam Awards, doar șapte clădiri au primit nivelul Outstanding – acesta fiind cel mai înalt nivel de certificare.

Proiectul Penny Otopeni a fost primul proiect din lume care a obținut nivelul Outstanding folosind ultima versiunea standardului Breeam New Construction, cu un punctaj de 95,24%, care e și în prezent cel mai mare scor obținut pe această versiune a standardului.

„Penny Otopeni este unul dintre cele sustenabile magazine din lume, în care au fost experimentate toate recomandările standardului britanic. Este un magazin concept, și în același timp un experiment. Am avut susținerea necesară din partea echipei REWE România să implementăm toate cerințele Breeam, pentru a testa soluții și tehnologii, să le urmărim în timp și orice se dovedește că aduce beneficii pe termen mediu și lung, să fie preluat în toate magazinele pe care urmează să le construiască și de ce nu, adaptat în magazinele deja construite”, a declarat Adrian Pop, arhitect și specialist Breeam la ADP green building, potrivit sursei citate.

Penny Otopeni, cel mai sustenabil proiect

Mai precis, Penny Otopeni a redus emisiile de CO2, consumul de energie electrică și apă, s-a concentrat pe stimularea biodiversității și a facilităților destinate persoanelor cu dizabilități.

  • Magazinul din Otopeni a consumat în 2020 cu 18% mai puțină energie față de un magazin standard Penny.
  • Pe acoperiș sunt 120 de panouri fotovoltaice, 55 de tuburi solare, aproximativ 1.000 de mp de acoperiș înierbat și echipamentele de climatizare
  • Panourile fotovoltaice au produs în 2020 55.315 kWh, reducând consumul de energie cu 21% și evitând producerea a 74.550 kg emisii CO2.
  • Tuburile solare aduc lumina naturală în interior, într-o formă difuză, care nu creează diferențe puternice de iluminare și evită contactul direct al radiației solare cu produsele alimentare. În același timp, reduc consumul de energie electrică pentru iluminat.
  • Magazinul din Otopeni e primul din rețeaua Penny care a testat și folosit refrigerant natural R744 (CO2), pe bază de dioxid de carbon, cu potențial de încălzire globală aproape egal cu zero, eliminând riscul de poluare a refrigeranților folosiți de obicei pentru echipamentele de răcire.
  • Au fost introduse vitrine frigorifice cu uși, crescând astfel cu mult confortul termic pentru clienți și, în același timp, reducând cu 12% consumul de energie.
  • Acoperișul înierbat, pomii și arbuștii, plantele cățărătoare de pe fațadele laterale, căsuțele pentru păsări și habitatele pentru insecte participă la conservarea biodiversității.
  • Parcarea este echipată cu încărcătoare pentru mașini electrice, iar lângă intrare există rasteluri pentru biciclete. Sub parcare e un mare bazin de retenție a apei de ploaie, care e refolosită la toalete și pentru irigații.
  • Magazinul este perfect accesibil persoanelor cu dizabilități locomotorii, iar marcajele pentru persoane cu dizabilități de vedere conduc vizitatorii de la trotuarul străzii 23 August până la intrarea în magazin.

Sursă foto: e-zeppelin.ro.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol