13 decembrie 2024, 1:39

ONG, sancționat cu amendă de 10.000 de lei după ce a salvat doi pui de urs

Un ONG a fost sancționat cu amendă de 10.000 de lei după ce a salvat doi pui de urs.

Este vorba despre Asociaţia „Prietenii Berzelor”. Aceasta a fost sancţionată contravenţional de Garda de Mediu Sibiu cu amendă de 10.000 lei, după ce voluntarii asociaţiei au salvat doi pui de urs, abandonaţi lângă comuna Biertan, care sunt în prezent la sanctuarul din Zărneşti, în judeţul Braşov.

Anunțul a fost făcut de preşedintele ONG-ului, Miruna Gritu, printr-un comunicat de presă.

„Astăzi 02. 04. 2021, Asociaţia Prietenii Berzelor a fost sancţionată contravenţional de către Garda de Mediu Sibiu cu amendă în valoare de 10.000 lei, pentru implicarea în salvarea celor doi pui de urs găsiţi abandonaţi lângă comuna Biertan, judeţul Sibiu. (…) Astăzi am simţit din nou că în ţara asta viaţa animalelor nu este pe primul plan, că tot ceea ce contează sunt hârtiile sub care unii îşi ascund incompetenţa. Dacă am fi stat ore bune să aşteptăm hârtiile pentru relocare astăzi poate vorbeam de doi pui de urs morţi. Dar pentru că am acţionat pentru salvarea lor şi am hotărât să ne deplasăm rapid la cel mai apropiat sanctuar de urşi suntem nevoiţi să plătim. Tot ceea ce contează însă pentru noi este faptul că cele două ghemotoace sunt acum bine şi că se recuperează. Că vor fi bine şi vor creşte mari într-un loc în care vor fi protejate toată viaţa lor. Noi vom continua să luptăm pentru fiecare animal rănit şi pentru fiecare animal ce va avea nevoie de ajutorul nostru cu aceeaşi pasiune şi încăpăţânare cu care o facem de atâţia ani. Şi cu speranţa că într-o zi viaţa lor va conta cu adevărat, nu numai pentru noi, a declarat Miruna Gritu.

Astfel, conform sursei citate, asociaţia din Sibiu a mers să preia puii de urs de lângă Biertan, la rugămintea altui ONG, care aflase că urşii sunt bolnavi şi abandonaţi. Pe drumul de la Cristian la Biertan, unde se aflau urşii, cei de la „Prietenii Berzelor” susţin că au încercat telefonic să afle cum să procedeze de la diferite persoane angajate în instituţii de mediu.

„Faptele s-au petrecut astfel: marţi 30.03.2021, am fost sunaţi de către un reprezentant al Asociaţiei Milioane de Prieteni din Braşov să ajutăm în cazul a doi pui de urs găsiţi în apropierea unei cabane din judeţul Sibiu. Încă dinainte de a pleca spre Biertan am încercat să aflăm exact cum ar trebui să procedăm de la diferite persoane din cadrul instituţiilor de Mediu din Sibiu, mai arată Miruna Gritu.

După ce au preluat urşii, voluntarii din Sibiu şi-au dat seama că starea lor nu este bună şi au decis să-i transporte la Zărneşti, unde există un sanctuar specializat de urşi şi personal cu experienţă în salvarea acestor animale.

„Ajunşi la puii de urs am constatat că viaţa lor era pusă în pericol din cauza stării de deshidratare avansată şi a diareii severe. Am plecat de urgenţă spre Cristian cu puii de urs. Pe drumul de întoarcere am contactat telefonic reprezentanţi ai diferitelor instituţii din Sibiu în încercarea de a găsi o soluţie legală pentru situaţia în care ne aflam. Pentru că starea ursuleţilor se degrada tot mai tare şi pentru că nouă ni se pare normal să luptăm în primul rând pentru viaţă am hotărât să plecăm de urgenţă cu ursuleţii spre Zărneşti pentru a primi cât mai repede ajutor din partea celor specializaţi. Odată ajunşi cu puii de urs la Zărneşti, aceştia au fost preluaţi de către reprezentanţii asociaţiei Milioane de Prietenii şi evaluaţi medical de către medicul colaborator al acestora. Pe perioada evaluării medicale a ursuleţilor, telefonul a rămas la încărcat în maşină. În momentul plecării de la Zărneşti am constat că aveam o listă lungă de apeluri nepreluate de la reprezentanţii diferitelor instituţii din Sibiu. Le-am comunicat acestora că puii de urs sunt în siguranţă în sanctuarul de urşi din Zărneşti. Ne-au anunţat că urmează să fim invitaţi la sediul Gărzii de Mediu Sibiu pentru a fi audiaţi în prezenţa reprezentanţilor IPJ -SAESP, a mai declarat Miruna Gritu.

Sursă foto: monitorulcj.ro.


RELATED POST

COMMENTS ARE OFF THIS POST