29 septembrie 2022, 17:23

O tranziție completă la iluminatul cu LED ar putea reduce costurile energetice cu zeci de miloane de euro

Potrivit unui nou studiu, o tranziție completă la iluminatul cu LED în doar trei sectoare ale iluminatului public poate reduce costurile energetice cu până la 75 de milioane de euro în fiecare an, la nivel național.

Este vorba despre un studiu realizat de Signify desfășurat în 11 state est-europene, printre care și România. Acesta a evaluat piața de iluminat din 11 state est-europene – România, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia și Ungaria, analizând potențialul beneficiilor în trei domenii specifice de aplicare: iluminatul rutier și stradal, unitățile din sectorul medical și segmentul educațional.

Potrivit acestuia, scăderea consumului energetic anual cu 1.484 GWh s-ar putea traduce în diminuarea amprentei de carbon cu peste 250.000 de tone echivalentul cantității pe care 23 de milioane de copaci o pot absorbi în decursul unui an.

„Odată cu creșterea populației și a urbanizării, cererea pentru serviciile de iluminat este în creștere. Implementarea tehnologiilor de iluminat inteligent și a sistemelor conectate generează economii energetice și oferă beneficii pe toate planurile – economie, cetățeni și mediu. Pe fondul preocupării pentru sustenabilitate, aș dori să atrag atenția și asupra modernizării clădirilor și a infrastructurii, unde componenta de iluminat trebuie să dețină un loc important. Cred că acum, în contextul Green Deal și PNRR, este un moment decisiv pentru România”, a declarat Răzvan Copoiu, CEO Signify România și Europa de Sud-Est, potrivit green-report.ro.

Citește și: Măștile de unică folosință vor putea fi colectate și valorificate energetic

Astfel, potrivit sursei citate, dintre cele peste 2 milioane de becuri utilizate pentru iluminatul rutier și stradal din România, doar aproximativ 25% dintre ele au fost deja înlocuite cu tehnologia LED, în timp ce în segmentul clădirilor din sistemul de sănătate există peste 640 de mii de corpuri de iluminat convenționale care trebuie actualizate. În sistemul educațional, pe lângă reducerea costurilor, iluminatul școlilor cu becuri LED înseamnă o îmbunătățire a condițiilor de învățare și a confortului ocular pentru elevi. Din aproape 5 milioane de corpuri de iluminat din școlile și universitățile din țară, doar 8% au fost înlocuite cu becuri LED.

Sursă foto: romanialibera.ro.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol