2 decembrie 2024, 17:04

Nou proiect pentru protejarea coridoarelor ecologice

Un nou proiect a fost gândit pentru protejarea coridoarelor ecologice.

Acesta se numește SaveGREEN și dorește menținerea coridoarelor ecologice din Munții Carpați, Alpi și Balcani, potrivit green-report.ro.

În acest context, proiectul are ca scop optimizarea cooperării transsectoriale și transnaționale și dezvoltarea capacității și cunoștințelor necesare definirii soluțiilor concrete pentru îmbunătățirea, refacerea și menținerea funcționalității coridoarelor ecologice cheie din văile munților menționați.

Implementarea va avea loc în 8 zone pilot din Austria, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Ucraina, România și Bulgaria și se va finaliza în decembrie 2022.

„Efortul coordonat al tuturor partenerilor, fie că sunt asociații de mediu, autorități locale sau ministere va asigura dezvoltarea și implementarea de măsuri practice și eficiente care vor putea fi implementate la nivel național și european. Proiectul este atât în folosul oamenilor, cât și al naturii, iar noi avem un avantaj în România, șansa de a face lucrurile bine de la început în baza experienței altor țări. Trebuie să existe spațiu și beneficii atât pentru urs cât și pentru fermier, atât pentru căprioară cât și pentru șofer”, a declarat Cristian-Remus Papp, WWF-România, coordonatorul proiectului SaveGREEN.

Sursă foto: madisontravel.ro


RELATED POST

COMMENTS ARE OFF THIS POST