28 martie 2024, 12:35

Două hectare de teren din zona Putna, reîmpădurite

Două hectare de teren din zona localității sucevene Putna vor fi reîmpădurite de distribuitorul de gaze naturale Delgaz Grid.

Iniţiativa vizează protejarea mediului, a anunţat compania, printr-un comunicat transmis Agerpres.

Citește și: Un hectar de pădure, plantat în Bistrița-Năsăud

Așadar, potrivit sursei citate, pe parcursul campaniei vor fi plantaţi, cu sprijinul Direcţiei Silvice Suceava, aproximativ 7.000 de puieţi de molid şi larice, iar cele două hectare de conifere vor ajuta, în cinci ani, la captarea din atmosferă a circa 10 tone de dioxid de carbon.

„Împreună cu specialiştii în silvicultură, Delgaz Grid plantează în acest perimetru circa 7.000 de puieţi, larice şi molid, ceea ce va asigura un echilibru între speciile de foioase şi răşinoase, sprijinind astfel atât biodiversitatea cât şi revigorarea speciilor indigene, specifice zonei. Laricele este un conifer indigen a cărui prezenţă în cadrul campaniilor de regenerare de păduri s-a redus în ultimii ani. Datele INS arată că în 2019, comparativ cu 2015, suprafeţele de păduri regenerate cu larice au scăzut cu circa 37% (…). Această plantaţie va acţiona ca o perdea de protecţie pentru terenurile din preajmă, protejând solul împotriva eroziunii şi va regla climatul zonal, în beneficiul comunităţii locale. Acţiunea de împădurire de la Putna face parte din strategia de dezvoltare sustenabilă a companiei Delgaz Grid, care îşi propune să fie un model de bune practici în ceea ce priveşte protejarea naturii şi asigurarea unui viitor mai verde”, se menţionează în comunicatul companiei.

Citește și: Prima pădure inteligentă din România, supravegheată cu inteligență artificială

Totodată, grupul E.ON, din care face parte Delgaz Grid, a plantat 34.000 de puieţi, în perioada 2012 – 2020, pe o suprafaţă de circa 8,5 hectare de teren.

Delgaz Grid, compania de distribuţie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de peste 23.300 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României şi o reţea de electricitate de peste 82.400 km în şase judeţe din Moldova (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui).

Sursă foto: cunoastetitara.md


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol