Acesta a avut întrevederi cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, precum şi cu alţi oficiali UE, pe tema organizării viitorului summit ONU pe tema climei, programat în Glasgow în noiembrie.
„Parteneriatul nostru trebuie să se dezvolte. Ne confruntăm cu o criză extraordinară, deoarece ştiinţa strigă spre noi, iar în fiecare an apar noi dovezi. Anul trecut, cel mai călduros din istorie…, avem o criză, o criză climatică. Dar este şi un moment al celei mai mari oportunităţi probabil de la revoluţia industrială”, a afirmat John Kerry, potrivit sursei citate.
„Nu avem parteneri mai buni decât prietenii noştri de aici din Europa şi din Uniunea Europeană. Este important pentru noi să ne aliniem acum, despre asta discutăm, întrucât nicio ţară nu poate rezolva singură această criză. Va fi nevoie de toate ţările”, a subliniat Kerry.
Sursă foto: politico.com
Comentariile sunt oprite pentru acest articol