16 aprilie 2024, 20:26

Israel: apă potabilă din aer, dintr-o zonă urbană poluată (VIDEO)

Cercetătorii israelieni de la Universitatea din Tel Aviv au reuşit să obţină apă potabilă din aerul poluat dintr-o zonă urbană, apă ce corespunde atât standardelor privind calitatea ale statului Israel cât şi celor ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), la capătul unui studiu desfăşurat în premieră mondială.

Cercetătorii au analizat calitatea apei obţinută din vaporii atmosferici dintr-o zonă urbană în care există atât poluare industrială cât şi şantiere de construcţii şi au ajuns la concluzia că această apă este potabilă. Testarea apei a fost făcută cu un instrument dezvoltat de compania israeliană Watergen, parteneră în cadrul acestui studiu.

Nu au fost folosite în cadrul experimentului sisteme de filtrare sau de tratare a apei; apa potabilă a fost direct obţinută din atmosferă. Cercetătorii au derulat o gamă largă de analize chimice ale apei şi au observat că, în majoritatea cazurilor, apa obţinută din atmosfera din zona Tel Aviv-ului este potabilă, inclusiv în diferite anotimpuri şi în perioade diferite ale zilei.

Calitatea apei este influenţată de factori de poluare antropogenică, în special factori ce ţin de transport şi industrie. Apa potabilă obţinută din aer nu conţine suficient calciu şi magneziu.


Creator flexibil de conținut, comunicator cu experiență jurnalistică și cunoscător al tehnologiilor digitale. Detalii pe blog-ul personal și pe LinkedIn.

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol