Încep lucrările de modernizare a staţiei de tratare a apei Gilău, a anunțat Consiliul Judeţean Cluj.
Acestea vor avea loc datorită unei investiții de peste 12 milioane de euro, din fonduri europene.
Potrivit sursei citate, staţia de tratare a apei Gilău este una dintre cele mai importante instalaţii civile de acest tip gestionate de Compania de Apă “Someş” S.A., capabilă să filtreze, la cei mai înalţi parametri, apa preluată dintr-o sursă supraterană.
Astfel, principalele intervenţii vor consta în reabilitarea micrositelor, a decantoarelor şi a staţiei de filtre, respectiv construirea a două noi laboratoare de analiză a calităţii apei.
“Am demarat modernizarea acestei staţii care furnizează apă tratată, de cea mai bună calitate, pentru sute de mii de oameni. Fiind o investiţie semnificativă, de peste 12 milioane de euro, ne bucurăm că am reuşit să atragem banii necesari dintr-o finanţare europeană, degrevând în acest fel bugetul judeţului”, a declarat preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, potrivit green-report.ro.
Sursă foto: wallpaperflare.com
COMMENTS ARE OFF THIS POST