20 martie 2024, 7:58

Imaginea cu câmpul magnetic al unei găuri negre, surprinsă de astronomi FOTO

Astronomii au capturat imaginea câmpului magnetic al găurii negre descoperite în 2019, potrivit Hotnews.ro.

Potrivit experților, acest câmp magnetic ar fi suficient de puternic încât să împingă materia care altfel ar cădea în interiorul găurii și ar trece de punctul fără de întoarcere numit orizontul evenimentelor, potrivit sursei citate.

Sursă foto: Event Horizon Telescope

La doi ani de la acea imagine istorică, astronomii de la EHT știu mai multe despre mecanica acelui obiect masiv care este de miliarde de ori mai mare decât Soarele.

Se poate vedea o nouă imagine a obiectului, în lumină polarizată – ca printr-un filtru – permițându-le astronomilor să înțeleagă mai bine procesele fizice din spatele imaginii publicate la 10 aprilie 2019, spune Ivan Marti – Vidal de la EHT.

”Un oarecare echilibru se produce între cele două forțe, ca într-o luptă, iar până la urmă gravitația iese învingătoare”, explică Frédéric Gueth, astronom în cadrul proiectului EHT.

Gaura neagră se găsește în centrul galaxiei M87 și imaginea este în lumină polarizată, iar această polarizare dezvăluie direcția de mișcare a câmpului magnetic în jurul găurii negre.

Sursă foto: dojotech.ro.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol