Startup-urile românești care dezvoltă soluții inovatoare pentru protecția mediului se pot înscrie într-un accelerator de afaceri lansat în Rmânia și Bulgaria, care oferă mentorat și finanțări totale de 300.000 de euro echipelor selectate.
Prima ediție din seria Black Sea ClimAccelerator va susține 42 de startup-uri green din România și Bulgaria, aflate în diferite stadii de dezvoltare, cu mentorat, consultanță în afaceri și pregătire pentru atragerea de investiții. Participarea în cadrul programului de accelerare este gratuită și include activități de sprijin personalizate, împărțite în trei categorii, în funcție de nevoile de creștere.
1. Startup-urile care au o idee și sunt în stadiul incipient se încadrează în prima categorie – Early stage. Dintre ele, 16 vor primi un grant în valoare de 5.000 de euro oferit de EIT Climate KIC și vor beneficia de workshop-uri de validare a ideii de business și product-solution fit.
2. Startup-urile care au un prototip validat cu clienți se încadrează în categoria a doua – MVP. Pentru astfel de startup-uri, există șase locuri disponibile în program, cu beneficii precum un grant de 20.000 de euro oferit de EIT Climate KIC, acces la workshop-uri pe teme de marketing și vânzări, monetizare și stabilire a prețului, aliniere în echipă, scalare a afacerii, precum și consultanță de specialitate în funcție de nevoile specifice.
3. Startup-urile care au soluții scalabile se înscriu în categoria a treia – Growth. Dintre ele, șase vor beneficia de sesiuni de consultanță de specialitate pe nevoile lor specifice, inclusiv pe înțelegerea terms sheet-urilor pentru investiții (aspectele comerciale esențiale alte tranzacției – economice și privind controlul asupra startup-ului), de activități de identificare a oportunităților de granturi atât la nivel local, cât și internațional și de activități de facilitare și suport care să le pregătească pentru atragerea de investiții și finanțări.
Toate startup-urile înscrise vor participa și la sesiuni de mentorat individuale, sesiuni de peer sharing la nivel național și internațional și se vor conecta cu actori cheie din ecosistem, prin activități desfășurate preponderent online. În plus, startup-urile din categoriile 2 și 3 vor participa la evenimente și târguri naționale și internaționale și la Demo Day, un eveniment național în care își vor prezenta soluția în fața jucătorilor cheie din piață și vor participa la sesiuni de networking.
Înscrierile pentru startup-urile din categoriile 1 și 2 sunt deschise până pe 15 septembrie. Procesul de selecție pentru participarea în program va fi realizat de către un juriu format din membri cu expertiză diversă atât din mediul antreprenorial, cât și din mediul corporate și ONG. Startup-urile din categoria 3 vor intra în program în urma unei invitații din partea organizatorilor și în urma unui proces de selecție personalizat, realizat împreună cu un juriu format din investitori și business angels. Mai multe detalii despre înscrierea în program pot fi găsite pe website-ul Impact Hub Bucharest și pe The Climate Vertical.
Toate startup-urile participante în program vor fi anunțate pe 22 septembrie. În perioada octombrie-noiembrie se vor desfășura activitățile de sprijin pentru startup-urile din categoria Early stage, iar din octombrie până în decembrie, durează activitățile pregătite pentru startup-urile din categoriile MVP și Growth. Pe 9 decembrie va avea loc Demo Day, evenimentul în cadrul căruia startup-urile își pot prezenta soluțiile.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol