La sfârșitul lunii octombrie, un tei aflat în parcul din fața Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a fost supus unei analize de tip tomografie. Cercetătorul Andrei Mursa, de la Laboratorul de Biometrie Forestieră și un student al Facultății de Silvicultură au analizat electronic nivelul de putregai din trunchiul bătrânului arbore.
„Am identificat starea internă a lemnului. Putem identifica zonele de putregai din interior – atât localizarea, cât și dimensiunea lor în interiorul trunchiului. Metoda este noninvazivă, nu e nevoie de doborârea arborelui pentru a vedea ce este în interior și nu-l afectează cu nimic această metodă. În unele cazuri, în funcție de cât la sută este afectat, dacă mai mult de jumătate din suprafața secțiunii e afectată de putregai, poate prezenta un pericol atât pentru trecători, cât și pentru bunurile din jur. Acest tei este la limită. Urmează alte analize”, a declarat Andrei Mursa.
Teiul din curtea Universității va mai sta, cel mai probabil, încă cinci ani pe loc.
Cu această ocazie, a fost testat și aparatul tomograf pentru arbori, marca Arbotom. Acest tip de echipamente este utilizat în evaluările avansate ale riscului arborilor. Evaluând starea calității lemnului în întreaga secțiune transversală, se poate evalua pierderea de rezistență datorată degradarii. Aceste date sunt folosite pentru a obține o mai bună înțelegere a ceea ce se întâmplă cu arborele. Arbotom folosește tomografia sonică pentru a detecta zonele de lemn și starea lor – bună sau proastă.
Foto: ForestMania
COMMENTS ARE OFF THIS POST