Citește și: Electrocasnicele au de astăzi o nouă etichetă energetică în UE
Pe noile etichete va fi inclusă o serie de elemente noi, inclusiv codul QR care face legătura cu o bază de date paneuropeană, permițându-le consumatorilor să găsească mai multe detalii despre produs.
„Eticheta energetică inițială s-a dovedit a avea mare succes, întrucât datorită ei o gospodărie medie din Europa a putut economisi mai multe sute de euro pe an, iar societățile au fost motivate să investească în cercetare și dezvoltare. Până la finele lunii februarie, peste 90 % dintre produse au fost etichetate cu A+, A++ sau A+++. Noul sistem va fi mai clar pentru consumatori și prin intermediul său întreprinderile vor putea continua să inoveze și să vină cu produse și mai eficiente. Se reduc în acest mod și emisiile noastre de gaze cu efect de seră”, a declarat comisarul european pentru energie, Kadri Simson, potrivit green-report.ro.
Cum puteți recunoaște un produs reclasificat
Totodată, s-a schimbat și aspectul noii etichete, care conține icoane mai clare și mai moderne. La fel ca și etichetele anterioare, etichetele reclasificate indică mai mult decât clasa de eficiență energetică. În cazul unei mașini de spălat rufe, de exemplu, etichetele permit aflarea, dintr-o privire, a numărului de litri de apă pe ciclu de spălare, a duratei ciclului de spălare și a consumului de energie, astfel cum sunt măsurate de un program standardizat.
Totodată, o altă schimbare semnificativă este introducerea unui cod QR în partea din dreapta sus a noilor etichete. Scanând codul QR, consumatorii pot găsi informații suplimentare despre modelul de produs, cum ar fi date despre dimensiuni, caracteristici specifice sau rezultate ale testelor, în funcție de aparat. Toate aparatele de pe piața UE trebuie înregistrate în noua bază de date paneuropeană – baza de date europeană a produselor pentru etichetare energetică (EPREL).
Sursă foto: realitatea.md
COMMENTS ARE OFF THIS POST