Ajutoare de stat de 2,9 miliarde de euro au fost aprobate de către Comisia Europeană pentru o nouă alianță continentală care să sprijine producţia de baterii pentru mașini electrice și tranziția producătorilor auto, potrivit green-report.ro.
Astfel, finanțatorii proiectului vor fi Germania, Franța, Austria, Belgia, Croația, Finlanda, Grecia, Suedia, Spania, Polonia, Suedia și Slovacia, potrivit sursei citate.
Cele 12 state membre UE vor finanța cercetarea și inovarea în sectorul bateriilor, fiind vizat întregul proces de obținere a acestora, de la extracția materiilor prime, design și producție, până la returnare și reciclarea lor într-o economie circulară, cu un accent puternic pe durabilitate.
“Până în 2025, acțiunile noastre în cadrul Alianței Europene a Bateriei vor avea ca rezultat o industrie robustă pentru alimentarea a cel puțin șase milioane de mașini electrice în fiecare an. Succesul nostru constă în colaborare, cu aproximativ 300 de parteneriate între actori industriali și științifici prevăzuți numai în cadrul acestui proiect”, a declarat vicepreședintele Comisiei Europene pentru Uniunea Energetică, Maroš Šefčovič.
Sursă foto: europafm.ro
COMMENTS ARE OFF THIS POST