China şi Statele Unite ale Americii (SUA) vor colabora în domeniul schimbărilor climatice, potrivit agenţiei de presă Xinhua, citată de green-report.ro.
În acest context, delegaţia chineză a declarat că cele două părţi sunt “angajate să consolideze comunicarea şi cooperarea în domeniul schimbărilor climatice”.
Aceştia vor purta, de asemenea, discuţii pentru a facilita activităţile misiunilor diplomatice şi consulare, ”precum şi asupra problemelor legate de reporteri în spiritul reciprocităţii şi a beneficiului comun”, potrivit sursei citate.
Cu toate acestea, delegaţia chineză a declarat că “ambele părţi împărtăşesc speranţa continuării unui astfel de tip de comunicare strategică la nivel înalt”, mai scrie Xinhua.
“Cele două părţi au convenit, de asemenea, că … vor menţine dialogul şi comunicarea, vor desfăşura o cooperare reciproc avantajoasă, vor evita neînţelegerile şi judecăţile greşite, precum şi conflictele şi confruntările, astfel încât să promoveze o dezvoltare solidă şi constantă a relaţiilor China-SUA”, potrivit sursei citate.
Sursă foto: impact.ro.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol