26 aprilie 2024, 6:15

Banca Mondială și FMI vor includerea schimbărilor climatice în cadrul negocierilor de reducere a datoriilor statelor

Președintele Băncii Mondiale, David Malpass, a declarat că Banca Mondială împreună cu Fondul Monetar Internațional (FMI) doresc includerea schimbările climatice în negocierile privind reducerea poverii datoriilor din unele țări sărace, potrivit Reuters, citat de green-report.ro.

În acest context, David Malpass a declarat că, în acest moment se studiază cum se pot înfrăți două probleme globale. Mai precis, necesitatea de a reduce sau restructura povara grea a datoriilor din multe țări mai sărace și necesitatea de a reduce emisiile de combustibili fosili care contribuie la schimbările climatice.

„Există o modalitate de a pune laolaltă … nevoia de reducere a datoriilor cu nevoia de acțiune climatică din partea țărilor din întreaga lume, inclusiv a celor mai sărace”, a declarat acesta, potrivit sursei citate.

Potrivit experților, incorporarea schimbărilor climatice în procesul de restructurare a datoriilor ar putea motiva creditorii suverani și chiar creditorii privați să anuleze un anumit procent din datoria țărilor sărace puternic îndatorate, în schimbul progresului în direcția dezvoltării durabile și a obiectivelor climatice.

“Trebuie să existe o recunoaștere morală de către lume că activitățile din economiile avansate au un impact asupra oamenilor din economiile sărace. Țările mai sărace nu emit cu adevărat prea mult din punct de vedere al gazelor cu efect de seră, dar suportă greutatea impactului din restul lumii”, a spus Malpass.

Sursă foto: biz417.com


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol