29 noiembrie 2024, 2:04

Romsilva răspunde acuzațiilor Agent Green privind administrarea pădurilor din patrimoniul UNESCO

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva respinge acuzațiile organizației Agent Green, după ce aceasta a susținut că instituția nu protejează pădurile din siturile UNESCO, potrivit unui comunicat de presă al Regiei Naționale a Pădurilor.

Conform sursei citate, România a înscris în patrimoniul natural al UNESCO o suprafață totală de 23.982,77 hectare, dintr-un total de 92.023,24 hectare, incluse de douăsprezece state la nivel european, cele din țara noastră reprezentând 26% din totalul suprafețelor la nivel european.

„Din cele 23.982,77 hectare din România înscrise în Lista patrimoniului mondial natural al UNESCO, 23.644,53 hectare, adică șapte din cele opt situri UNESCO, sunt păduri aflate în proprietatea publică a statului și administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva.

În ghidul operațional al UNESCO se stipulează ca în jurul acestor situri UNESCO, strict protejate, trebuie să existe o zonă ”tampon”, de protecție, de minim 50 de metri în jurul siturilor. România a stabilit zone ”tampon” mult mai largi în jurul pădurilor UNESCO, în unele cazuri de kilometri întregi, astfel că suprafața zonelor ”tampon” din jurul siturilor UNESCO din România este de 67.000 hectare, care înconjoară cele 23.982,77 hectare păduri de fag strict protejate”, se arată în comunicatul Romsilva.

Reprezentanții Romsilva precizează că în cele 23.982,77 hectare aflate în siturile UNESCO nu au fost efectuate lucrări silvice, acestea fiind strict protejate.

„În zonele ”tampon” ale siturilor UNESCO, din jurul acestora, Romsilva a efectuat lucrări prevăzute de legislație și amenajamentele silvice, care nu au afectat valoarea universală a siturilor UNESCO, pentru care acestea au fost desemnate. Ulterior, un ONG a reclamat la instituțiile internaționale că unele lucrări din zonele ”tampon”, care înconjoară pădurile din sit, ar pune în pericol pădurile din siturile UNESCO, fără a prezenta justificări clare privind modul în care acestea ar fi fost afectate. Prin noul raport internațional publicat recent, care urmează să fie prezentat Comitetului Patrimoniului Mondial, constatăm că se recomandă noi restricții, suplimentare față de cele stabilite inițial la desemnarea siturilor UNESCO”, se mai arată în comunicatul Romsilva.

Sursă foto: romanialibera.ro.


RELATED POST

COMMENTS ARE OFF THIS POST