2 decembrie 2024, 17:03

Regulile post-Brexit lasă Marea Britanie să exporte în continuare deșeuri din plastic către țările în curs de dezvoltare

Marea Britanie este unul dintre cei mai mari producători de deșeuri de plastic din lume și va avea propriile reguli, după ce a părăsit Uniunea Europeană.

Citește și: România, peste media UE la reciclarea deșeurilor de ambalaje din plastic

Deoarece nu-și respectă promisiunile privind interzicerea exportului de deșeuri din plastic către țările în curs de dezvoltare, Marea Britanie a fost arătată cu degetul, în condițiile în care au început să fie aplicate regulile post-Brexit, care sunt mult mai permisive decât cele impuse de Uniunea Europeană, potrivit green-report.ro.

Exporturile de deșeuri din plastic către țările în curs de dezvoltare din Marea Britanie vor fi făcute, de acum încolo, în baza unui nou sistem, în baza unui consimțământ semnat în prealabil, prin care importatorul poate să accepte sau să refuze deșeurile.

Doar în septembrie 2020, Regatul Unit a exportat 7.860 de tone de deșeuri în țări în curs de dezvoltare precum Malaezia, Pakistan, Vietnam, Indonezia și Turcia.

De la 1 ianuarie, exportul de plastic nesortat din țări membre UE către țările care nu fac parte din Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a fost interzis.

În acest context, Jim Puckett, director la Basel Action Network, a declarat pentru The Guardian că posibilitatea impunerii acestei interdicții era cunoscută încă din aprilie 2019.

„Am bănuit că Marea Britanie cel puțin va urma UE, așa că este un șoc să aflăm că în schimb au ales să aibă o procedură de control mult mai lejeră, ceea ce permite încă exportul de plastice contaminate și dificil de reciclat către țările în curs de dezvoltare”, a explicat acesta.

Sursă foto: zf.ro


RELATED POST

COMMENTS ARE OFF THIS POST