Activistul de mediu Octavian Berceanu a fost numit comisar general, cu rang de secretar de stat, al Gărzii Naționale de Mediu.
Octavian Berceanu este inginer silvic și cercetător în proiecte pentru gestionarea deșeurilor electrice și electronice.
Anunțul a fost făcut de acesta prin intermediul unui mesaj publicat pe pagina de socializare.
Acesta își dorește digitalizarea instituției pe care o conduce și înființarea Sistemului de Urmărire al Deșeurilor, similar sistemului SUMAL.
- Digitalizarea Gărzii Naționale de Mediu, astfel încât să știm din două clicuri, de la simplu cetățean la ministru, cum au fost soluționate sesizările, unde sunt zonele cu depozitări frecvente ilegale de deșeuri, sau alte surse de poluare, sau factori de stres pentru ariile naturale protejate, faună, floră, ape și sol.
- Sistem de Urmărire al Deșeurilor (SUD), similar sistemului SUMAL pentru masă lemnoasă, astfel încât instituțiile statului să poată avea în timp real cantitățile de deșeuri transportate, traseul mijloacelor de transport al deșeurilor, cantitățile sortate, reciclate, depozitate sau incinerate pe categorii de deșeuri, volume și cantități.
„Fără un Sistem de Urmărire al Deșeurilor economia neagră, subterană a deșeurilor nu poate fi scoasă la lumină, nu va exista presiune pentru colectarea selectivă la nivelul primăriilor, DNA-ul nu va putea combate infracționalitatea mare, iar noi, cetățenii, nu vom putea afla niciodată dacă un camion cu deșeuri transportă legal sau ilegal deșeuri, așa cum funcționează Inspectorul Pădurii pentru masă lemnoasă”, a explicat acesta
„Pasiunea mea este mediul, adică protejarea pădurilor, a aerului, a apelor și a calității vieții. Din 1999 conduc șantiere de reconstrucție ecologică, precum Copșa Mică. În ultimii 20 de ani am împădurit mii de hectare de terenuri defrișate, am organizat sute de acțiuni de prindere a celor care tăiau ilegal pădurile sau împușcau animalele pentru divertisment. Unul din proiectele mele este Pădurea București, prima pădure urbană născută după revoluție”, a transmis Berceanu pe site-ul USR.
Sursă foto: ziare.com
COMMENTS ARE OFF THIS POST