20 aprilie 2024, 14:34

Modelul Parcului Văcărești se poate extinde în toată țara

Parcul Național Natural Văcărești devine modelul-pilot pentru rețeaua națională a ariilor naturale urbane, zone verzi care să ridice standardul de viață al orășenilor. Transformarea zonei Văcărești în actualul Parc Național Natural Văcărești a presupus un parcurs anevoios, susținut de activiști de mediu, voluntari și mass-media. Acum există o oază naturală în Capitală care a transformat total zona. Succesul proiectului a generat o nouă idee: o rețea națională a ariilor naturale urbane.

Proiectul pleacă de la modelul implementat de către Asociația Parcul Național Natural Văcărești și are la bază mobilizarea comunităților locale pentru a identifica, documenta, cartografia și promova zece arii naturale în marile orașe ale țării, și alte cinci în spațiul urban și periurban al Bucureștiului.

Fără intervenția omului, zona a fost preluată de natură, fiind populată de numeroase specii de animale și plante. Două decenii mai târziu, era semnalată existența unui număr impresionant de specii de păsări, dintre care unele rare. Zona a fost documentată fotografic, iar în 2012, o echipă de specialiști în arii protejate – viitoarea Asociație Parcul Natural Văcărești – și-a asumat misiunea înființării Parcului Natural.

Rețeaua ariilor naturale urbane reprezintă o adaptare la nivel local a strategiei Uniunii Europene pentru biodiversitate, parte a Pactului Verde European (European Green Deal).

Proiectul de lege care are în vedere ariile naturale urbane este o noutate pentru România și vine în întâmpinarea angajamentelor asumate de către aceasta prin aderarea la Pactul Ecologic European. Acesta îndeamnă statele membre să planifice și să implementeze soluții de conservare a biodiversității în orașe.

Un astfel de proiect nu se poate realiza decât cu pasionați și entuziaști ai protecției mediului, care să facă vizite în zonele cu potențial similar Parcului Văcărești din jurul localităților lor, să descopere și să fie curioși despre cum poate un astfel de loc să devină protejat.


Creator flexibil de conținut, comunicator cu experiență jurnalistică și cunoscător al tehnologiilor digitale. Detalii pe blog-ul personal și pe LinkedIn.

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol