28 martie 2024, 17:27

Kelemen Hunor, despre necesitatea unui recensământ privind populația de urși

Vicepremierul Kelemen Hunor a discutat despre necesitatea unui recensământ privind populația de urși.

În acest context, Kelemen Hunor a atras atenția asupra faptului că trebuie să existe un echilibru în gestionarea acestei probleme, potrivit green-report.ro.

„Nu este o temă a UDMR, dar totuși, noi nu am fost aleși de urși, am fost aleși de oameni și trebuie să existe un echilibru în tot ce înseamnă gestionarea acestei probleme. Nu împotriva urșilor, ci în apărarea oamenilor”, a declarat vicepremierul.

Deși nu a spus care vor fi soluțiile propuse de Guvern în cazul în care populația de urși este mai mare decât spațiul destinat acestora, acesta a declarat că vor fi „corecte și din punctul de vedere al populației de urși, dar și din punct de vedere al locuitorilor în zonele unde trăiesc și urșii, mai ales în Harghita, Covasna, Mureș, Brașov, Prahova, Sibiu”.

În acest context, Agent Green a reacționat la declarațiile lui Hunor: „Ursul nu este o problemă, ci este un simbol național. Nu trebuie să alegem între om și urs. Trebuie să alegem să ne folosim puțin mintea, să protejăm habitatul speciei.”

Sursă foto: hotnews.ro.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol