Emiratele Arabe Unite vor să trimită o femeie în spațiu. Este vorba despre Noura Al-Matroushi, cea care a intrat în istoria Emiratelor Arabe Unite, după ce a devenit primul astronaut al acestei țări, potrivit CNN.
Anunțul selectării acesteia a fost făcut pe pagina de Twitter de către premierul regatului din zona Golfului, șeicul Mohammed bin Rashid Al-Maktoum.
Astfel, Noura Al-Matroushi va fi unul dintre cei doi astronauți ai Emiratelor Arabe Unite care urmează să fie pregătiți la centrul aerospațial al Emiratelor. Alături de ea va mai fi și Mohammed Al-Mulla cei doi fiind aleși dintr-o listă de peste 4.000 de candidați care s-au înscris pentru programul de astronauți, potrivit șeicului Al-Maktoum.
„Națiunea mi-a oferit momente de neuitat astăzi. Intenționez să lucrez din greu să inscripționez momentele și realizările istorice în memoria poporului nostru”, a scris Al-Matroushi pe Twitter.
Al-Matroushi s-a născut în 1993 și este licențiată în inginerie mecanică, obținând diploma la Universitatea Emiratelor Arabe Unite. Aceasta lucrează la Compania Națională a Petrolului a Emiratelor.
Sursă foto: jagranjosh.com
COMMENTS ARE OFF THIS POST