29 martie 2024, 15:03

De ce nu mai hibernează urșii iarna și au devenit un pericol în zonele turistice

După ce urșii apar tot mai des în mijlocul oamenilor și au ajuns să fie un pericol în zonele turistice, specialistul Cristian Remus Papp – voluntar „Granițe pentru urși” – a explicat, la Digi24, care este motivul.

„Aș începe prin a enumera factorii declanșatori ai somnului de iarnă la urși: scăderea temperaturii mediului ambiant, ceea ce vedem că nu prea mai există, lipsa hranei, în special a hranei naturale, stratul de grăsime acumulat de urs de la începutul verii și până la încheierea toamnei, raportul zi-lumină și grosimea stratului de zăpada. Studiile arată că la întrunirea acestor condiții ursul știe că trebuie să se retragă la hibernare în bârlogul său. Schimbările climatice au drept efect temperaturi anormal de mari pe timpul iernii și pot influența negativ comportamentul ursului, acesta este un factor de origine naturală. Pe de altă parte, influențează activitatea ursului în zonele turistice, căci poate găsi pe tot parcursul anului hrană în aceste zone, fie pentru că nu sunt gestionate corespunzător deșeurile, fie că urșii sunt momiți în mod voit de proprietarii de pensiuni și hoteluri, pentru că ei reprezintă, în fond, o atracție turistică”, a declarat specialistul, potrivit sursei citate.

În același timp, acesta a declarat că urșii renunță la hibernare datorită abundenței de hrană pe care urșii o găsesc pe tot parcursul anului.

„De asemenea, hrănirea complementară din păduri. Porumbul, de exemplu, care este destinat mistrețului. Ursul nu știe acest lucru și, desigur, nu va refuza această hrană. Această abundență de hrană contribuie la acest fenomen pe care îl vedem și anume că urșii nu mai intră iarna la hibernare”, a mai explicat acesta.

Sursă foto: digi-animalworld.tv


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol