Commoditrader este platforma online de tranzacționare a cerealelor și materiilor prime agricole, care sprijină fermierii în procesul de tranziție către o agricultură sustenabilă.
Astfel, fermierii pot câștiga suplimentar între 45-105 euro/ha/an, prin captarea în sol a 3-7 tone de CO2e/ha/an, implementând măsurile agriculturii conservative, potrivit green-report.ro.
Vicepreședintele al Asociației Producătorilor de Porumb din România, Arnaud Perrein, a adoptat de câțiva ani un set de măsuri care contribuie la îmbunătățirea solului cultivat, astfel încât să fie mai productiv și mai profitabil.
„În prezent arăm doar 200 de ha din cele 4.000 pe care le cultivăm. Am decis să facem trecerea de la agricultura tradițională la cea conservativă în primul rând din convingeri personale, pentru că ne dorim să lăsăm ceva bun în urmă generațiilor viitoare și apoi pentru că, personal, sunt deschis să experimentez, să pierd sau să câștig prin agricultura pe care o practic”, a declarat acesta, potrivit sursei citate.
Totodată, Perrein explică: „Facem agricultură conservativă, evoluăm în toate zonele – stropit, acordăm atenție la îngrășămintele folosite și modul lor de aplicare, la soiurile cultivate, lăsăm terenul cât mai puțin neacoperit între două culturi și atunci obținem un rezultat complet al mai multor măsuri luate. Ne așteptăm ca aceste acțiuni să conducă la niște rezultate pozitive pe termen mediu și lung. În fiecare an avem producții din ce în ce mai bune și suntem tot mai performanți, câștigăm mai mult la hectar. Sperăm ca, în timp, culturile verzi pe care le avem să ne ajute să dezvoltăm calitățile solului și să putem cultiva mai ușor aceste terenuri. După mine sistemul de irigații în zona noastră este esențial pentru a putea dezvolta o agricultură sustenabilă”.
De menționat este faptul că trecerea către agricultura conservativă favorizează biodiversitatea, generând o activitate biologică mai bogată. Totodată, se pot stoca gazele cu efect de seră și CO2, iar acest lucru poate fi cuantificat, verificat și transformat în certificate de carbon care pot aduce un plus financiar fermierilor.
Pe parcurs, au început să apară inițiative private de remunerare și stimulare a celor dornici să se implice și să facă o diferență pentru generațiile viitoare. Prin programele de emitere a certificatelor de carbon, fermierii obțin o cultură suplimentară la sfârșit de sezon, primind plata pe certificatele obținute.
Un astfel de program este CommodiCarbon, lansat în urmă cu câteva săptămâni de Commoditrader, platforma online de tranzacționare a cerealelor și materiilor prime agricole, prin care fermierii pot obține un suport financiar suplimentar.
„Inițiativa noastră este privată și voluntară, emitem certificate de carbon voluntare fermierilor care se înscriu în program și care sunt dornici să facă conversia spre o agricultură conservativă. Ulterior, îi răsplătim financiar pentru efortul depus prin vânzarea acestor certificate către companiile internaționale care doresc să reducă emisiile la nivel global. Cererea pentru certificatele de carbon este în continuă creștere la nivel mondial și capătă o însemnătate tot mai mare în combaterea schimbărilor climatice”, declară Alexandra Suciu Sørensen, Commoditrader Market Development România.
Sursă foto: bizbrasov.ro
Comentariile sunt oprite pentru acest articol