29 martie 2024, 15:38

31 de companii de pe piața comercializării lemnului, amendate cu 26,6 milioane euro

Un număr de 31 de companii de pe piața comercializării lemnului din România au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de aproximativ 26,6 milioane de euro de către Consiliul Concurenței, după ce a analizat mai multe licitaţii organizate de diverşi administratori sau proprietari de fond forestier în perioada 2011 – 2016, potrivit green-report.ro.

În urma investigației, Consiliul Concurenței a constatat că în cazul a 45 dintre ele au fost încălcate regulile de concurenţă prin realizarea unor înţelegeri şi/sau practici concertate pentru împărţirea loturilor/partizilor de masă lemnoasă, în funcţie de interes, precum şi/sau pentru împărţirea surselor de aprovizionare.

Așadar, companiile îşi coordonau comportamentul prin schimburi de informaţii sensibile din punct de vedere comercial privind necesarul de materie primă, politica de achiziţie de masă lemnoasă, organizarea internă, precum şi strategia comercială de participare la anumite licitaţii sau conduita de a licita/de a nu licita la anumite partizi/loturi de masă lemnoasă.

Astfel, companiile eliminau concurenţa dintre ele în cadrul licitaţiilor pentru a adjudeca masa lemnoasă la cel mai mic preţ posibil, de cele mai multe ori, în detrimentul statului care încasa mai puţini bani.

De asemenea, autoritatea de concurenţă a derulat mai multe anchete sectoriale şi analize pe piaţa lemnului şi a elaborat o serie de propuneri şi recomandări pentru îmbunătăţirea concurenţei, care au şi fost preluate în reglementările din domeniu.

Sursă foto: blowind.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol