Ungaria a inaugurat cea mai mare centrală de energie solară a ţării, construită de China National Machinery Import and Export Corporation, lângă oraşul Kaposvar. Valoarea investiţiei se ridică la aproximativ 100 de milioane de euro şi instalația ar urma să producă 130 de milioane kWh de electricitate şi să ajute Ungaria să-şi reducă anual emisiile de dioxid de carbon cu aproximativ 120.000 tone.
La ceremonie a participat ministrul ungar pentru Inovare şi Tehnologie, Laszlo Palkovics, iar preşedintele CMC, Kang Hubiao, a fost prezent în mod virtual.
Kang a explicat că decizia construirii centralei de 100 mW a fost luată în 2016 şi a mulţumit Guvernului de la Budapesta pentru sprijin. Acesta a reamintit că Ungaria, în calitate de stat membru UE, s-a alăturat în 2019 Pactului verde european care prevede că economia trebuie să fie neutră din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2050.
Deschiderea centralei de la Kaposvar este crucială pentru atingerea acestui obiectiv, deoarece producţia de electricitate a ţării trebuie să fie realizată integral din surse curate până în 2030.
Foto: Xinhua
COMMENTS ARE OFF THIS POST