Potrivit normelor de aplicare a legii privind distrugerea ambroziei, inventarierea terenurilor infestate începe primăvara, după răsărirea acestei buruieni și se încheie cel târziu până la data de 20 mai a fiecărui an, când se poate constata o diferențiere vegetativă față de celelalte specii de buruieni.
Apoi autoritățile realizează un centralizator al terenurilor infestate cu ambrozie, până pe 25 mai. Până la 5 iunie, se trimit somații către proprietari, persoane fizice și juridice, de terenuri infestate. Aceștia trebuie să distrugă planta până în 30 iunie. Se fac controale tot timpul anului, dar, între 1 și 15 iulie, se pot da numai avertismente, iar între 16 iulie și 31 octombrie, se acordă amenzi.
În ianuarie, Guvernul a adoptat o hotărâre ce prevede noi măsuri de combatere a buruienii ambrozia. Actul normativ vizează, printre altele, simplificarea procedurii de verificare a terenurilor infestate cu ambrozie. Același act normativ prevede că toate controalele să fie realizate de autoritățile administrației publice locale, prin personal împuternicit de primar, de poliţia locală sau de comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu.
Sancţiunile pentru nerespectarea dispoziţiilor legale merg de la o mie de lei la cinci mii de lei pentru persoanele fizice şi de la 10.000 de lei la 20.000 de lei pentru persoanele juridice.
Ce avem contra ambroziei?
Ambrosia artemisiifolia este o buruiană invazivă, originară din America de Nord. Crește pe marginea drumurilor, pe ogoare, prin culturi de trifoi, ruine și locuri lăsate în paragină (de aici denumirea populară: iarbă de paragină, iarba pârloagelor, floarea pustiei). În România a fost observată prima dată la Orșova, în anul 1910, acum fiind întâlnită mai ales pe Valea Mureșului, în Banat, în județele Bihor, Vaslui, Giurgiu. Înflorește în august-septembrie.
Polenul acestei plante, purtat de vânt, provoacă polinoze (rinită alergică, conjunctivită alergică, astm, leziuni urticariene de contact) la sfârșitul verii și începutul toamnei, fiind unul dintre factorii agravanți ai astmului bronșic.
Foto: „Ambrosia” by the weed one, Flickr, CC BY-NC-SA 2.0
Comentariile sunt oprite pentru acest articol