30 aprilie 2024, 17:43

Specialiștii cercetează popularea râului Someș cu o specie invazivă de pește

Garda de Mediu Maramureș a anunțat, marți, că specialiștii cercetează popularea râului Someş cu o specie invazivă care distruge habitatul râului.

Este vorba despre specia de peşte somnul pitic.

„În urma postărilor de pe reţeaua de socializare Facebook cu privire la popularea unor cursuri de apă cu specii de peşti invazive, dorim să precizăm faptul că instituţia noastră a demarat o acţiune amplă de verificare a acestor aspecte. Rezultatele controalelor se vor face publice după finalizare”, a precizat Garda de Mediu Maramureş, potrivit Agerpres.

Popularea cu peşte a râului Someş, care străbate judeţele Maramureş şi Satu Mare, a fost efectuată de lucrătorii şi colaboratorii Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor – AJPVS Maramureş, în cursul săptămânii trecute. Operaţiunea a stârnit revolta pescarilor din judeţ, care au menţionat pe pagina de Facebook a asociaţiei că au greşit radical populând râul Someş cu specia de peşte somnul pitic, recunoscut că se hrăneşte cu icrele altor peşti sau cu puiet, distrugând o mare parte din fauna râului Someş.

Sursa foto: bursa.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol

Exit mobile version