30 aprilie 2024, 16:09

România ar putea avea taxă pe poluare

Ministrul Mediului, Barna Tanczos, a declarat că România va trebui să decidă dacă vrea să fie aplicată o taxă pe poluare în orașe, având în vedere că alte 24 de state membre UE procedează în acest mod.

„Nu este taxa auto. S-ar putea să fie o taxă de poluare. Primul principiu care guvernează în Europa toate aceste lucruri este «poluatorul plătește».

România va trebui să decidă dacă vrea să facă parte din grupul celor 24 de state membre care implementează diverse forme de constrângere a celor care poluează sau lăsăm sistemul cum este acum, când nimeni nu plătește nimic.

Riscul este ca din cauza unor orașe, unor centre urbane unde nu s-a făcut nimic pentru reducerea poluării, să plătească toată țara.

Infringementul a venit în cazul Bucureștiului și a altor orașe. Dacă nu reușim să câștigăm acest proces împotriva Comisiei vom plăti.

Poluatorul plătește sau toată țara.

Al doilea lucru este dacă vrem să reducem poluarea prin aplicarea unei taxe. Unele țări spun că «nu» și găsim alte metode. Sunt alte țări care spun «da, aplicăm o taxă».

În niciun caz taxa în sine este scopul, ci reducerea poluării”, a afirmat Tanczos, joi seară, la Digi24.

În același timp, ministrul Mediului consideră varianta “taxei oxigen” una interesantă și aplicabilă în România.

“Poate să genereze o chestiune socială. Nu mi se pare corect ca în zone în care chiar are lumea grijă de calitatea aerului, unde autoritatea publică locală ia măsuri, găsește soluții, să plătească și ei, pentru că altcineva poluează.

Este nevoie de o dezbatere publică națională. Este nevoie de o discuție cu Comisia (Europeană – n.red.), pentru că nu vreau să pățim ca în ultimii 10 ani să pierdem toate procesele.

Dacă societatea decide per ansamblu că este nevoie de restricții în numite orașe ele trebuie să fie legale”, a mai declarat ministrul Mediului.

Cu toate acestea, ministrul Mediului a dat asigurări că, în 2021 nu va exista nici o taxă.

“În 2021 cu siguranță nu va fi nicio taxă și în funcție de aceste discuții cu Comisia, cu factorii implicați, cu autoritățile publice locale, pentru că sunt peste 3.000 de comune unde n-avem asemenea probleme și sunt câteva zeci de orașe unde avem probleme”, a adăugat Barna Tanczos.

Sursă foto: hotnews.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol

Exit mobile version