12 mai 2024, 16:58

Nouă inițiativă de reciclare a produselor care încălzesc tutunul

O nouă inițiativă de reciclare a produselor care încălzesc tutunul a fost lansată de British American Tobacco.

Este vorba despre campania „Alege asumat un oraş curat” care va continua cu un program de reciclare a versiunilor anterioare ale produsului companiei care încălzește tutunul, potrivit green-report.ro.

Astfel, utilizatorii de glo vor primi un voucher în valoare de 50 de lei în momentul în care returnează un vechi dispozitiv. La dispoziția acestora vor exista aproximativ 350 de puncte de colectare separată în întreaga țară.

„ECOTIC se alătură acestui proiect dezvoltat de BAT prin colectarea dispozitivelor electrice predate spre reciclare în cele 350 de locații. Acest tip de dispozitiv, odată ieșit din uz, face parte din categoria deșeurilor electrice de mici dimensiuni care, din păcate, ajung de cele mai multe ori la groapa de gunoi. Prin acest proiect vrem să reamintim publicului larg atenția pe care trebuie să o acorde inclusiv echipamentelor de mici dimensiuni care trebuie să ajungă în fluxul de reciclare”, a declarat Valentin Negoiță, președintele ECOTIC, potrivit sursei citate.

În același timp, campania include și componenta de colectare separată a chiștoacelor, prin scrumierele stradale speciale disponibile în sectorul 3 din București, în Iași și în Constanța.

Sursă foto: coolosophy.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol

Exit mobile version