4 mai 2024, 15:14

Cel mai mare ghețar din lume a dispărut

Ceea ce cândva a fost cel mai mare ghețar din lume, acum s-a rupt în bucăți și se topește rapid, arată imaginile din satelit potrivit BBC.

Este vorba despre ghețarul cunoscut sub numele de A-68. Acesta acoperea circa 6.000 km pătrați, un sfert din suprafața Țării Galilor, în momentul în care s-a desprins din calota Antarcticii, în 2017. Cu toate acestea însă, el a dispărut, spărgându-se în nenumărate mici fragmente.

Citește și: Gheața de pe Pământ se topește într-un ritm alert. Ce arată cercetătorii

Ruperea gheţarilor Antarcticii este un proces natural care are loc frecvent, dar numai ocazional acest proces produce adevăraţi coloşi de gheaţă, precum A-68, un bloc plutitor cu o greutate de 1.000 de miliarde de tone, potrivit sursei citate.

Astfel, ghețarul s-a desprins din peninsula Antarctica, iar pentru aproape un an nu s-a mișcat deloc, însă în 2020, oamenii de știință au observat că masivul bloc de gheață se îndrepta către teritoriul britanic din Georgia de Sud. Acum însă, curenții oceanici, apele mai calde și temperaturile ridicate din Oceanul Atlantic au rupt ghețarul A-68 în mii de bucăți, pe care US National Ice Center a spus că nu merită să le monitorizeze.Ruperea ghețarelor și încălzirea globală

„Este uimitor că A-68 a rezistat atât de mult”, a declarat Adrian Luckman, de la Universitatea Swansea.

„Este incredibil de flexibil și fragil pe măsură ce traversează oceanul. A rezistat ani de zile. Dar în cele din urmă s-a rupt în patru sau cinci bucăți și apoi acelea s-au fragmentat, la rândul lor”, a mai explicat acesta.

Centrul Naţional pentru Gheţari din Statele Unite a declarat că acum bucăţile rupte sunt mult prea mici pentru a provoca o blocare a traficului maritim.

Sursă foto: adevarul.ro.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol

Exit mobile version